La ora actuală avem trasate toate coordonatele pentru începutul lui 2018 din perspectiva salarizării: s-a oficializat și reforma fiscală a contribuțiilor sociale și mărirea salariului minim pe economie și reducerea impozitului pe venit. În plus, Guvernul a mai impus și demararea unor negocieri colective pentru toți angajatorii, astfel încât nimeni să nu iasă în pierdere la salariu de anul viitor. Deocamdată, singurii care știu sigur că nu vor avea de suferit sunt bugetarii scutiți de impozitul pe venit, pentru că Executivul tocmai a adoptat pentru ei măriri salariale de aproape 30%. Având în față toate aceste coordonate, am făcut o scurtă trecere în revistă utilă pentru angajatori și salariați deopotrivă.
De la 1 ianuarie 2018, vom vorbi doar de trei contribuții sociale ce trebuie plătite la stat: două dintre ele vor fi plătite integral din salariul brut al angajatului (CAS și CASS), iar una va reveni exclusiv angajatorului (contribuția asiguratorie de muncă). Cele două contribuții sociale datorate din 2018 de salariat vor avea următoarele cote:
– contribuția la pensii pentru condiții normale de muncă, în cotă de 25% din salariul brut;
– contribuția la sănătate, în cotă de 10% din salariul brut.
Singura contribuție pe care o vor datora angajatorii din 2018 va fi de 2,25% din suma câștigurilor brute realizate din salarii, care va include, printre altele, veniturile din salarii (în bani și/sau în natură) și sumele reprezentând participarea salariaților la profit. Bani în plus vor datora angajatorii pentru salariații încadrați în condiții grele de muncă. Vorbim, de asemenea, din 2018, de o reducere de la 16% la 10% a impozitului pe venit, dar și de recent oficializata creștere a salariului minim brut de la 1.450 de lei la 1.900 de lei, tot de la 1 ianuarie 2018.
Cum angajatorii nu au voie să acorde mai puțin decât salariul minim brut pentru un contract cu normă întreagă, este clar că salariile aflate acum sub 1.900 de lei trebuie crescute în acord cu noul minim brut. Pentru salariații care au acum peste 1.900 de lei brut, nu va exista o constrângere legală asupra angajatorului de a mări salariile brute, dar, așa cum arătam într-un alt material, firmele nu vor avea costuri suplimentare dacă majorează salariile brute, păstrând veniturile nete ca acum. În acest context, dacă angajatorii nu vor face aceste ajustări ale salariilor brute, salariații care câștigă mai mult de 1.900 de lei brut acum sunt expuși unor reduceri ale salariului net, din 2018.
La scurt timp după ce au fost aprobate aceste modificări, Guvernul a adoptat un act normativ prin care a obligat firmele ca, până la 20 decembrie 2017, să demareze negocieri cu salariații pentru ajustarea salariilor brute. Iar asta indiferent de numărul de angajați.
Ce vor avea de făcut angajatorii
Plecând de la cele expuse mai sus și subliniind încă o dată ideea că angajatorii nu vor avea nimic de pierdut (financiar) dacă le vor ajusta salariile angajaților astfel încât aceștia să nu aibă de pierdut din 2018, trebuie să precizăm că modificarea salariului se face printr-un act adițional la contractul de muncă, iar chestiunea trebuie făcută pentru fiecare salariat în parte.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, orice modificare a salariului brut trebuie raportată în Revisal înainte să-și producă efectele. Practic, angajatorii ar trebui să procedeze la aceste modificări cât mai repede posibil. Actele adiționale la contractele de muncă trebuie încheiate, mai nou, înainte să-și producă efectele. Pentru ca ajustarea brutului să se facă în parametrii legali, de la 1 ianuarie 2018, actele adiționale ar trebui transmise până la acea dată în Revisal.
Să nu uităm cazul firmelor cu salariați ce câștigă minimul pe economie. Majorarea salariului brut de la 1.450 la 1.900 de lei, de la 1 ianuarie 2018, îi va obliga pe aceștia să raporteze majorarea salariului minim cel târziu pe 29 decembrie. Angajatorii interesați să vadă cât vor datora, de la anul, pentru un salariat cu minimul pe economie pot descărca de aici un calculator de salarii.
Despre negocierile colective ce trebuie demarate până pe 20 decembrie, redacția noastră a prezentat recent mai multe explicații, alături de specialiști din domeniu. Un ghid explicativ pe acest subiect, cu toți pașii ce trebuie efectuați, se regăsește în acest material.
Apoi, firmele sub 21 de angajați vor fi nevoite să îi cheme pe toți la negociere, dacă salariații nu reușesc să ajungă la un acord privind alegerea unui reprezentant.