Orice operator economic a cărui activitate este afectată în contextul pandemiei și a înregistrat reducerea încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu minim 25% față de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020 sau este închis poate solicita Certificat de Situație de Urgență pentru a fi ajutat în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea de facilități sau măsuri de sprijin (cum ar fi plata utilităților, în relațiile comerciale etc.). Ministerul Economiei a analizat mai multe întrebări primite din partea operatorilor economici în legătură cu obținerea acestui certificat și a transmis o serie de clarificări punctuale.
Cazuri punctuale
- Cum pot beneficiarii programelor naționale să suspende obligațiile contractuale pe perioada stării de urgență ? Obligațiile contractuale pot fi suspendate pe perioada stării de urgență, de către beneficiarii programelor naționale care au închis sau redus activitatea, la cerere, urmând următorii pași:
- transmiterea unei notificări prin e-mail către Agenția pentru IMM, Atragere Investiții, Promovare Export (AIMMAIPE) cu care a încheiat acordul de finanțare cu privire solicitarea de a suspenda clauzele contractuale, fără a aștepta răspuns de la instituție.
- solicitarea online pe site-ul prevenire.gov.ro, în perioada următoare, a unuia dintre tipurile de Certificat de Situație de Urgență -Tip 1 (albastru) sau Tip 2 (galben), emise de către MEEMA, conform Ordinului Ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr. 791/2020 – certificatul se va prezenta ulterior reprezenților AIMMAIPE la vizitele de monitorizare sau se va folosi în această perioadă în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea, în condițiile legii, de facilități de creditare, măsuri de sprijin, ori în relațiile comerciale : amânarea la plată pentru serviciile de utilități, invocarea de forță majoră.
- Pot beneficia de somaj tehnic dacă sunt beneficiar al programelor naționale?
Da – Șomajul tehnic va fi obținut în urma depunerii, de către angajator, prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, însoțită de o declarație pe propria răspundere și de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.
Certificatele de Situație de Urgență NU mai sunt necesare pentru obținerea șomajului tehnic pentru salariații angajatorilor care își reduc sau își întrerup activitatea ca urmare a efectelor epidemiei de SARS-CoV-2
Actele adiționale se vor încheia dupa finalizarea stării de urgență.
- Se va prelungi temenul de depunere a decontului pentru beneficiarii SUN 2018?
MEEMA are în vedere solicitările beneficiarilor de prelungire a termenului de decont și va acționa în acest sens în perioada următoare.
- Firme ce au deschis activitatea în perioada decembrie 2019 – februarie 2020 și nu pot justifica o scădere de 25% a veniturilor.
Aceste societăți pot opta pentru certificat de tip TIP 1 (ALBASTRU)- destinat solicitanților care cer acordarea pentru că au întreruperea totală sau parțială a activității ca urmare a efectelor deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate.
- Clarificări legate de semnătura electronică în procesul de obținere al CSU
Declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal, prin care solicitantul își asumă că toate informațiile furnizate în vederea obținerii certificatului sunt conforme cu realitatea și respectă legislația în vigoare va fi semnată de către reprezentantul legal. În situația în care reprezentantul legal nu deține semnătură electronică, acesta poate semna olograf, urmând ca toate documentele ce urmează a fi încărcate în platforma http://prevenire.gov.ro (inclusiv declarația pe propria răspundere) să fie semnate electronic de către împuternicitul desemnat în acest sens – adică îl poate împuternici să semneze electronic documentele pe contabilul societății, în declarația pe propria răspundere existând un câmp destinat împuternicirii.
- Ce tip de certificat este necesar pentru a beneficia de ajutorul de șomaj tehnic de 75%?
Nu este necesar.
- Unde se solicită eliberarea certificatelor?
Certificatele de Situate de Urgență vor fi solicitate și eliberate, exclusiv online, prin aplicația ce va putea fi accesată din platforma http://prevenire.gov.ro.
- De unde se descarcă declarația pe proprie răspundere?
Declarația pe propria răspundere se va putea descărca din aplicația dedicată, ce va fi operaționalizată pe platforma http://prevenire.gov.ro
- Declarația pe proprie răspundere este diferită în funcție de tipul de certificatului de urgență?
Nu. În declarația pe propria răspundere aveți o opțiune, pe care trebuie să o bifați pentru a preciza ce fel de CSU doriți.
Persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale, care nu se încadrează pentru șomaj tehnic, pot beneficia de CSU?
Orice operator economic a cărui activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2 și a înregistrat reducerea încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minim 25% față de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020 sau este închis poate solicita CSU pentru a fi ajutat în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea, în condițiile legii, de facilități/ măsuri de sprijin (cum ar fi plata utilităților, în relațiile comerciale etc.)
- Administratorii de microfirme care își obțin veniturile prin dividende pot beneficia de certificate?
Certificatele de Situație de Urgență se acordă operatorilor economici a căror activitate este afectată de pandemia SARS-CoV-2.
- Agențiile de turism, cod CAEN 7912, 7911, ce tip de certificat pot solicita?
Dacă sunt afectate la încasări/venituri – pot solicita CSU tip 2 (galben).
Dacă sunt afectate ca umare a efectelor deciziilor autorităților CSU de tip 1(albastru).
- Firmele beneficiare Start-up Nation pot solicita CSU?
Da, toți operatorii economici a căror activitate este afectată de pandemia de SARS-CoV-2 pot solicita CSU, după cum urmează:
- TIP 1 (ALBASTRU) – eliberată în baza declarației pe propria răspundere ce va putea fi descărcată de pe platforma gov.ro în momentul operaționalizării aplicației electronice, din care rezultă întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență
- TIP 2 (GALBEN) – eliberată în baza declarației pe propria răspundere ce va putea fi descărcată de pe platforma gov.ro în momentul operaționalizării aplicației electronice din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor/veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor/veniturilor din perioada ianuarie-februarie 2020.
Redactare G.M.