Principalele modificari legislative care au intrat in vigoare la inceputul anului 2026 sunt urmatoarele:
- Reguli mai stricte de functionare a firmelor: Legea nr. 239/2025 introduce reglementari dure, inclusiv obligatia de a detine cont bancar pentru operatiuni si riscul real de dizolvare automata pentru societatile inactive.
- Modificari in fiscalitatea muncii: Desi salariul minim ramane 4.050 lei pana la 30 iunie 2026, au aparut noi obligatii de inregistrare fiscala pentru punctele de lucru care au cel putin un angajat.
- Impozitul pe profit si pierderile fiscale:Au fost aduse clarificari privind recuperarea pierderilor fiscale. Cele inregistrate incepand cu anul 2024 se recupereaza din profiturile impozabile realizate ulterior, in limita a 70%.
- Cresterea anumitor taxe si impozite locale:De la 1 ianuarie 2026, intra in vigoare majorari ale unor taxe, cum ar fi cele pe proprietate sau pe masini, care pot afecta costurile operationale.
- Facturarea electronica (e-Factura):Sistemul devine complet obligatoriu, iar nerespectarea termenelor si procedurilor atrage sanctiuni.
- Digitalizarea ANAF:Interactiunea cu autoritatile fiscale devine predominant electronica, necesitand o atentie sporita la termenele de depunere si la noile formulare digitale
Legea nr. 239/2025, publicata in Monitorul Oficial nr. 1160 din 15 decembrie 2025 (intrare in vigoare 2026 pentru majoritatea prevederilor).
1) Codul de procedura fiscala noutati esentiale
- Se introduc definitiile de mijloc modern de plata si cont de plati; contribuabilii fara cont in Romania pot fi considerati inactivi;
- Nedetinerea unui cont in Romania sau neindeplinirea obligatiilor depunerii poate duce la declararea ca inactiv fiscal;
- Daca nu se reactiveaza in termen de 1 an, contribuabilul poate fi dizolvat din oficiu;
- Se introduc reguli noi privind garantiile si contractele de fideiusiune necesare pentru esalonarile la plata si executarile silite;
- Vanzarea bunurilor sechestrate pentru recuperare se realizeaza prin licitatii electronice.
2) Modificari in Codul Fiscal
Se actualizeaza regulile de deductibilitate pentru anumite cheltuieli (de exemplu consultanta, management si proprietate intelectuala in relatiile intra-grup).
Se extind procesele de ajustare a bazei impozabile la nivelul profitului si anumite venituri.
Introducerea taxei logistice (25 lei pentru coletele cu valoare declarata de pana la 150 euro) si a ajustarilor privind impozitele locale.
3) Impozite locale schimbari pentru 2026
Modificari ale unor baze de impunere si cote pentru impozitul pe cladiri, autoturisme etc. Sunt eliminate sau ajustate reformele fiscale locale preconizate anterior (de exemplu, structuri noi de calcul al impozitului pe cladiri).
4) Consecinte practice pentru companii
Cont de plati in Romania obligatoriu pentru evitarea inactivitatii fiscale.
Depunerea la timp a situatiilor financiare esentiala.
Planificarea garantiilor la esalonari implica contracte fidejusiune.
Monitorizarea cresterii unor impozite locale si noi taxe.
Impozitul minim pe cifra de afaceri
Pentru anul fiscal 2026/anul fiscal modificat care incepe in anul 2026, cota de impozit din cadrul formulei IMCA este 0,5% (cota anterioara a fost de 1%).
Sistemul de impozitare IMCA se aplica pana la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se incheie in anul 2027 inclusiv.
Contribuabilii care au scazut valoarea imobilizarilor in curs de executie/activelor, la calculul IMCA (potrivit indicatorilor I si A), au obligatia de a pastra in patrimoniu activele respective pe perioada ramasa din perioada egala cu jumatate din durata de utilizare economica, stabilita potrivit reglementarilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. in cazul nerespectarii obligatiei, pentru sumele respective se recalculeaza impozitul minim pe cifra de afaceri/impozitul specific pe cifra de afaceri si, dupa caz, se percep creante fiscale accesorii. Aceleasi obligatii au si contribuabilii care au datorat ICAS.
Impozitul pe venitul microintreprinderilor
Cota de impozit pe veniturile microintreprinderilor este de 1%, indiferent de cifra de afaceri si codul CAEN. Prin urmare, a fost eliminata cota de 3%.
Impozitul pe venit
Creste cota de impozitare, de la 10% la 16%, pentru urmatoarele categorii de venituri din alte surse (impozit cu retinere la sursa):
– bunurile si/sau serviciile primite de un participant la persoana juridica, acordate/furnizate de catre persoana juridica in folosul personal al acestuia;
– suma platita unui participant la o persoana juridica, in folosul personal al acestuia, pentru bunurile sau serviciile achizitionate de la acesta, peste pretul pietei pentru astfel de bunuri ori servicii.
Prin aceasta masura s-a urmarit aducerea la acelasi nivel a impozitarii acestor categorii de venituri cu impozitarea veniturilor din dividende, incepand cu 1 ianuarie 2026 (16%).
Impozitul pe constructii
Incepand cu anul 2027/anul fiscal modificat care incepe in anul 2027 impozitul pe constructii se abroga.
Sume neimpozabile la impozitul pe salariile minime
Pana la 30 iunie 2026 suma de 300 lei ramane neimpozabila pentru salariatii incadrati cu salariul minim. Incepand cu 1 iulie 2026 si pana la 31 decembrie 2026, suma neimpozabila scade la 200 lei.
In cazul salariatilor care desfasoara activitate in baza contractului individual de munca, incadrati cu norma intreaga, la locul unde se afla functia de baza, pentru suma de 300 lei/luna din veniturile din salarii si asimilate salariilor aferente perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2026, respectiv pentru suma de 200 lei/luna, din veniturile din salarii si asimilate salariilor aferente perioadei 1 iulie-31 decembrie 2026, nu se datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- a) nivelul salariului de baza brut lunar stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata stabilit prin act normativ, in vigoare in luna careia ii sunt aferente veniturile;
- b) venitul brut realizat din salarii si asimilate salariilor, fara a include contravaloarea tichetelor de masa, voucherelor de vacanta, respectiv indemnizatia de hrana, dupa caz, acordate potrivit legii, in baza aceluiasi contract individual de munca, pentru aceeasi luna, nu depaseste nivelul de 4.300 lei inclusiv in perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 2026-30 iunie 2026, respectiv nivelul de 4.600 lei inclusiv in perioada cuprinsa intre 1 iulie 2026-31 decembrie 2026.

