Microintreprinderi. Schimbari legislative in 2024
În ultimele luni ale anului 2023, regimul fiscal al microîntreprinderilor a suferit modificări prin două acte normative importante: Legea nr. 296/2023 și Ordonanța de Urgență nr. 115/15.12.2023.
Versiunea actualizată conform acestor modificări, valabilă pentru anul 2024, este prezentată în continuare.
Condițiile pentru a fi considerată microîntreprindere sunt următoarele, pe data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
- Veniturile realizate nu trebuie să depășească echivalentul în lei a 500.000 euro. Pentru verificarea acestei limite, se iau în calcul veniturile proprii ale persoanei juridice române, precum și veniturile entităților asociate conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările ulterioare.
- Capitalul social al firmei este deținut de persoane fizice, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale.
- Compania nu se află în proces de dizolvare urmat de lichidare, conform înregistrării în Registrul Comerțului sau la instanțele judecătorești, conform legii.
- Veniturile obținute nu provin din consultanță și/sau management, cu excepția veniturilor din consultanță fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920 – „Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal”, care reprezintă peste 80% din veniturile totale.
- Compania are cel puțin un angajat.
- Asociații/acționarii companiei dețin, direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul de acțiuni sau din drepturile de vot și aceasta este singura entitate stabilită de asociați/acționari pentru a aplica aceste prevederi.
Este important de menționat că această condiție se aplică atât la deținerea directă, cât și la cea indirectă.
Legislația nu oferă o definiție clară a ceea ce înseamnă deținerile indirecte.
Dacă, în cursul anului fiscal, oricare dintre asociații/acționarii unei microîntreprinderi deține, direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul de acțiuni sau din drepturile de vot și la alte microîntreprinderi, asociații/acționarii trebuie să identifice microîntreprinderea/microîntreprinderile care ies sub incidența acestor prevederi și care urmează să aplice regulile din titlul II începând cu trimestrul în care se înregistrează această situație, astfel încât condiția de a deține o singură microîntreprindere să fie îndeplinită.